Alertă la o școală din Petroșani. Zeci de elevi și profesori, evacuați după un incident petrecut pe holurile unității

Smurd - Pompieri
Articol scris de Scris de Ana Maria JudețMomente de panică vineri la o școală din Petroșani, unde 77 de elevi și adulți au fost evacuați de urgență după ce un spray iritant-lacrimogen a fost pulverizat în interiorul clădirii.
Incidentul s-a produs la Școala Generală Nr. 2 din Petroșani, în cartierul Colonie, iar autoritățile au intervenit rapid pentru a gestiona situația.
Mai mulți copii au acuzat iritații nazale și tuse, iar echipajele medicale sosite la fața locului au acordat îngrijiri celor afectați.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, zece elevi au avut nevoie de asistență medicală, iar opt dintre aceștia, cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani, au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Petroșani pentru investigații suplimentare și evaluare pediatrică.
La intervenție au participat pompierii militari din Petroșani, echipaje SMURD, ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean și o autospecială destinată transportului victimelor multiple.
Autoritățile urmează să stabilească în ce împrejurări a fost folosit spray-ul iritant în unitatea de învățământ.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:05 - Dezvăluiri explozive din lumea interlopă. Metoda prin care Gigi Becali i-ar fi păcălit pe membrii clanului Cămătaru. ”Îmi dădea 10.000 de dolari mototoliți, vechi și falși”
- 21:07 - Alertă pe șantierul autostrăzii A7, în județul Neamț. A fost descoperită o bombă de aruncător din Al Doilea Război Mondial-FOTO
- 21:02 - Copil de 7 ani, în stare gravă după ce a înghițit un capac de cariocă. Băiatul a ajuns de urgență la spital
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














