Autostrada Pașcani–Suceava–Siret ar putea fi finalizată până în 2029. Bolojan anunță semnarea contractelor pentru două loturi

Ilie Bolojan
Premierul Ilie Bolojan estimează că, începând cu anul 2029, se va putea circula pe autostradă între Pașcani, Suceava și Siret, dar și pe ruta Iași–Ungheni. Oficialul susține că dezvoltarea infrastructurii rutiere este esențială pentru creșterea economică a regiunilor.
„Dacă există conectivitate, cresc șansele de dezvoltare. Dacă nu, regiunile rămân izolate și pierd oportunități”, a transmis premierul.
Contracte semnate pentru două loturi de autostradă
Ilie Bolojan a participat vineri, la Suceava, la semnarea contractelor pentru proiectarea și execuția a două tronsoane din Autostrada Pașcani–Suceava, investiție evaluată la aproximativ 6 miliarde de lei, fără TVA.
Proiectul este finanțat inițial din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021–2027, urmând ca ulterior să fie susținut prin mecanismul SAFE.
„Am fost nevoiți să mutăm o parte din finanțare în programul SAFE, pentru că altfel exista riscul unor supracontractări și al depășirii capacității de finanțare. În același timp, este importantă asigurarea conectivității strategice pentru regiunea de nord-est”, a explicat premierul.
Calendarul lucrărilor
Potrivit contractului, în următoarele șase luni urmează realizarea proiectului tehnic, iar lucrările ar trebui finalizate în aproximativ doi ani de la începere.
Bolojan și-a exprimat încrederea că termenul de execuție va fi respectat, având în vedere experiența constructorului implicat în proiect.
„Sunt convins că în 2029 vom avea circulație pe autostradă atât pe traseul Pașcani–Suceava–Siret, cât și pe Iași–Ungheni”, a declarat acesta.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:05 - Dezvăluiri explozive din lumea interlopă. Metoda prin care Gigi Becali i-ar fi păcălit pe membrii clanului Cămătaru. ”Îmi dădea 10.000 de dolari mototoliți, vechi și falși”
- 21:07 - Alertă pe șantierul autostrăzii A7, în județul Neamț. A fost descoperită o bombă de aruncător din Al Doilea Război Mondial-FOTO
- 21:02 - Copil de 7 ani, în stare gravă după ce a înghițit un capac de cariocă. Băiatul a ajuns de urgență la spital
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














