Bacalaureatul de toamnă, în perioada 24 august - 5 septembrie

Bacalaureatul de toamnă, în perioada 24 august - 5 septembrie
Probele scrise sunt programate în săptămâna 24 – 27 august
A doua sesiune a examenului național de Bacalaureat 2020 se va desfășura în perioada 24 august – 5 septembrie, potrivit unui comunicat remis de Ministerul Educaţiei.
Calendarul sesiunii august-septembrie 2020 a examenului național de Bacalaureat a fost aprobat prin ordin de ministru și transmis spre publicare în Monitorul Oficial.
Potrivit ordinului, înscrierea candidaților este programată în intervalul 13 – 24 iulie. Documentele-tip de înscriere - completate și semnate - pot fi depuse la secretariatele unităților de învățământ-centre de examen sau pot fi transmise prin mijloace electronice/poștă, folosindu-se coordonatele indicate de secretariatele unităților de învățământ.
Probele scrise sunt programate în săptămâna 24 – 27 august, astfel:
· 24 august: Limba și literatura română - E.a)
· 25 august: proba obligatorie a profilului - E.c)
· 26 august: proba la alegere a profilului și specializării - E.d)
· 27 august: Limba și literatura maternă - proba E.b)
Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se pot realiza în zilele de 28 și 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unitățile de învățământ liceal vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență, la probele de profil din cadrul examenului național de Bacalaureat (2020), potrivit metodologiei specifice.
Afișarea primelor rezultate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12:00) și va fi urmată de etapa depunerii contestaților, în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00.
La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.
Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:05 - Dezvăluiri explozive din lumea interlopă. Metoda prin care Gigi Becali i-ar fi păcălit pe membrii clanului Cămătaru. ”Îmi dădea 10.000 de dolari mototoliți, vechi și falși”
- 21:07 - Alertă pe șantierul autostrăzii A7, în județul Neamț. A fost descoperită o bombă de aruncător din Al Doilea Război Mondial-FOTO
- 21:02 - Copil de 7 ani, în stare gravă după ce a înghițit un capac de cariocă. Băiatul a ajuns de urgență la spital
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














