Bărbat din Gorj, găsit spânzurat de un vecin

Bărbat din Gorj, găsit spânzurat de un vecin
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă
Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Drăguțești, județul Gorj, a fost găsit spânzurat de către un vecin, marți.
Acesta a sunat la poliție și a anunțat că l-a găsit pe gorjean spânzurat într-o anexă gosopdărească din curte.
„La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu care au constatat faptul că un bărbat de 62 de ani, din comuna Drăguțești, s-ar fi spânzurat într-o anexă gospodărească, aflată în curtea de domiciliu. Echipa operativă constituită la nivelul subunităţii a efectuat cercetarea la faţa locului, constatând că pe membre şi corp nu prezintă urme de violenţă, decât cele provocate prin mecanismul de spânzurare. Cadavrul a fost transportat la morga SML Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, au menționat reprezentanții iPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Sursa: Realitatea de Gorj
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:05 - Dezvăluiri explozive din lumea interlopă. Metoda prin care Gigi Becali i-ar fi păcălit pe membrii clanului Cămătaru. ”Îmi dădea 10.000 de dolari mototoliți, vechi și falși”
- 21:07 - Alertă pe șantierul autostrăzii A7, în județul Neamț. A fost descoperită o bombă de aruncător din Al Doilea Război Mondial-FOTO
- 21:02 - Copil de 7 ani, în stare gravă după ce a înghițit un capac de cariocă. Băiatul a ajuns de urgență la spital
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














