Explozie, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu. Ce s-a întâmplat

Explozie, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu. Ce s-a întâmplat
Un angajat al unităţii medicale a suferit arsuri de gradul 2 şi 3, pe faţă şi mâini
O explozie neurmată de incendiu a avut loc, sâmbătă seară, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, un angajat al unităţii medicale suferind arsuri de gradul 2 şi 3, pe faţă şi mâini.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului, Mihale Ţicleanu, a declarat că, în jurul orei 19.00, la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, clădirea de pe strada Tudor Vladimirescu, a avut loc un accident de muncă.
Un instalator, angajat al unității medicale, la intrarea într-o anexă din spatele spitalului, a aprins becul, imediat având loc o explozie neurmată de incendiu.
Angajatul a suferit arsuri de gradul 2 și 3 pe față și mâini.
„A mers singur la UPU, era conștient. Aici a primit îngrijirile medicale necesare, iar la ora 20:00 a fost transferat la SJU Craiova la Chirurgie plastică. Evenimentul a fost anunțat la ITM Gorj, iar un echipaj al ISU Gorj a venit la fața locului pentru asigurarea măsurilor de siguranță (asigurare măsuri PSI specifice)”, a declarat reprezentantul spitalului.
Ea a mai precizat că anexa respectivă nu este racordate la gaze.
„Presupunem că a fost vorba despre o acumulare de gaze, o posibilă pungă de gaze care s-a format sub un puț de apă forat cu ani în urmă. Anexa respectivă nu este racordată la instalația de gaze”, a mai declarat Mihaela Ţicleanu.
A venit și un angajat al Distrigaz cu un aparat de măsurare a gazelor. Locul a fost izolat cu banda, curentul la clădirea respectivă a fost decuplat.
Sursa: Realitatea de Gorj
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:05 - Dezvăluiri explozive din lumea interlopă. Metoda prin care Gigi Becali i-ar fi păcălit pe membrii clanului Cămătaru. ”Îmi dădea 10.000 de dolari mototoliți, vechi și falși”
- 21:07 - Alertă pe șantierul autostrăzii A7, în județul Neamț. A fost descoperită o bombă de aruncător din Al Doilea Război Mondial-FOTO
- 21:02 - Copil de 7 ani, în stare gravă după ce a înghițit un capac de cariocă. Băiatul a ajuns de urgență la spital
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














