Gorj: A murit la spitalul din Târgu Jiu

Gorj: A murit la spitalul din Târgu Jiu
A fost găsit în grupul sanitar al Ambulatoriului Integrat un bărbat în stare de inconștiență
Un dosar a fost deschis de poliţiştii din Gorj, după ce un bărbat în vârstă de 63 de ani a decedat, miercuri dimineață, în Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Omul intrase în spital doar pentru a folosi grupul sanitar.
Purtătorul de cuvânt al spitalului, Mihaela Ţicleanu, a declarat că, în cursul dimineții, a fost găsit în grupul sanitar al Ambulatoriului Integrat un bărbat în stare de inconștiență, fiind alertat imediat personalul medico-sanitar.
O echipă de medici și asistenți de la ATI și Camera de Gardă au efectuat manevrele de resuscitare bărbatului, manevre la care acesta nu a răspuns, fiind declarat decesul.
„Menționăm că bărbatul nu venise la pentru un consult în Ambulatoriul Integrat, ci doar pentru a folosi grupul sanitar. Asistenta coordonatoare a Ambulatoriului Integrat a anunțat poliția, fiind deschis un dosar penal pentru moarte suspectă. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină legală pentru efectuarea necropsiei. Bărbatul era cunoscut cu afecțiuni cardiace”, a declarat Mihaela Ţicleanu.
Sursa: Realitatea de Gorj
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:05 - Dezvăluiri explozive din lumea interlopă. Metoda prin care Gigi Becali i-ar fi păcălit pe membrii clanului Cămătaru. ”Îmi dădea 10.000 de dolari mototoliți, vechi și falși”
- 21:07 - Alertă pe șantierul autostrăzii A7, în județul Neamț. A fost descoperită o bombă de aruncător din Al Doilea Război Mondial-FOTO
- 21:02 - Copil de 7 ani, în stare gravă după ce a înghițit un capac de cariocă. Băiatul a ajuns de urgență la spital
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














