Iarna revine în forță: ninsori și ger până joi

Iarna revine în forță: ninsori și ger până joi
Anunțul de ultimă oră al ANM
Este alertă de vreme rea până joi. Sunt vizate mai multe județe din țară. Temperaturile vor coborî până la minus 6 grade Celsius în nordul țării și până la minus 4 în zona sudică. Din această noapte, se va depune un strat consistent de zăpadă până la 15cm. Și în Capitală sunt așteptate ninsori.
fenomene, începând cu răcirea de vreme, care deja s-a resimțit în jumătatea de nord a țării, și care astăzi se va resimți și în regiunile sudice și sud-estice.
Vor fi temperaturi maxime, în general, între -4 și 4 grade, și mâine vremea se va menține rece prin Moldova, estul Munteniei și Dobrogea, cu maxime între -6 și 0 grade.
Aria precipitațiilor deja a început să se extindă dinspre partea de sud-vest a țării ș cuprinde sudul, estul și local centrul țării și, bineînțeles, pe arii restrânse și restul teritoriului.
La început, în timpul zilei de astăzi, vor fi precipitații mixte prin Oltenia și Muntenia, ploi în Dobrogea și ninsori prin Transilvania și Moldova, precum și la munte. Apoi, în această noapte, încep să predomine ninsorile. Se va depune strat de zăpadă în medie de 5-15 cm și local de 20-30 de cm”, a declarat la Realitatea PLUS meteorologul ANM Raul Ilea.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:05 - Dezvăluiri explozive din lumea interlopă. Metoda prin care Gigi Becali i-ar fi păcălit pe membrii clanului Cămătaru. ”Îmi dădea 10.000 de dolari mototoliți, vechi și falși”
- 21:07 - Alertă pe șantierul autostrăzii A7, în județul Neamț. A fost descoperită o bombă de aruncător din Al Doilea Război Mondial-FOTO
- 21:02 - Copil de 7 ani, în stare gravă după ce a înghițit un capac de cariocă. Băiatul a ajuns de urgență la spital
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














