În ce condiţii se foloseşte aparatul radar pe timpul nopţii. Precizările poliţiştilor

În ce condiţii se foloseşte aparatul radar pe timpul nopţii. Precizările poliţiştilor
Cinemometrele sunt folosite chiar şi noaptea, în anumite condiţii
Şeful Serviciului Poliţie Rutieră (SPR) Olt, Cristian Tiţa, a pus capăt unor mituri şi teorii, care circulă printre şoferi, conform cărora aparatul radar nu poate înregistra viteza de deplasare a unui vehicul, pe timpul nopţii.
Cristian Tiţa a declarat că, inclusiv la nivelul judeţului Olt, cinemometrele sunt folosite chiar şi noaptea, în anumite condiţii.
„Da, se poate. Inclusiv la nivelul judeţului nostru, folosim aparatele de măsurare a vitezei, pe timpul nopţii, în zone iluminate. Bineînţeles că filmarea trebuie să îndeplinească toate condiţiile de legalitate, să se vadă numărul de înmatriculare, iar în situaţia în care se face contestaţie să-l vadă şi judecătorul, atunci când se cere filmarea. Se înregistrează la fel ca ziua pentru că, până la urmă, este vorba despre mecanismul de funcţionare”, a afirmat şeful SPR.
El a adăugat că în cadrul Serviciului sunt poliţişti specializaţi în operarea acestor aparate.
„Într-adevăr, noaptea este mai greu din cauza elementului vizibilitate. Sunt condiţii de vizibilitate clar mai reduse şi atunci operatorul radar trebuie să fie foarte bun. Sunt poliţişti specializaţi care sunt foarte buni pe ceea ce fac, ca în orice domeniu”, a mai spus Cristian Tiţa.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:05 - Dezvăluiri explozive din lumea interlopă. Metoda prin care Gigi Becali i-ar fi păcălit pe membrii clanului Cămătaru. ”Îmi dădea 10.000 de dolari mototoliți, vechi și falși”
- 21:07 - Alertă pe șantierul autostrăzii A7, în județul Neamț. A fost descoperită o bombă de aruncător din Al Doilea Război Mondial-FOTO
- 21:02 - Copil de 7 ani, în stare gravă după ce a înghițit un capac de cariocă. Băiatul a ajuns de urgență la spital
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














