Judeţele Dolj, Gorj şi Hunedoara, asociaţie pentru accesarea de fonduri externe

Judeţele Dolj, Gorj şi Hunedoara, asociaţie pentru accesarea de fonduri externe
S-a înfiinţat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Conurbația Jiului”
Județul Dolj va face parte dintr-o structură teritorială nouă, unică în România, care are ca principal scop cooperarea intercomunitară și accesarea de fonduri externe pentru dezvoltare. Din această entitate vor mai face parte județele Gorj și Hunedoara.
Înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Conurbația Jiului” va oferi un nou instrument instituțional, care va permite atragerea de fonduri europene destinate regiunilor.
„Peste 1,4 milioane de persoane, locuitori ai celor trei județe, vor beneficia de implementarea unor proiecte cu finanțare externă obținută prin intermediul acestei structuri. Obiectivul principal al „Conurbației Jiului” va fi acela de a realiza programe integrate pentru dezvoltarea economiei locale și regionale, protejarea mediului înconjurător, modernizarea și eficientizarea administrațiilor publice, integrarea europeană, promovarea și conservarea valorilor culturale tradiționale, diversificarea etno-culturală, asigurarea serviciilor sociale și promovarea serviciilor publice, informarea publică, promovarea drepturilor omului, promovarea principiilor dezvoltării durabile și a egalității de șanse, îmbunătățirea accesului la educație și învățământ, dezvoltarea și consolidarea economiei sociale, precum și desfășurarea de activități caritabile, umanitare şi social-filantropice”, a precizat președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.
Decizia de asociere a județului Dolj cu cele două unități administrativ teritoriale, Gorj și Hunedoara, în vederea înființării Asociației de Dezvoltare Intercomunitare „Conurbația Jiului”, urmează să fie supusă votului consilierilor județeni în ședința de plen din această lună.
„Demersul vine ca urmare a discuțiilor avute în luna septembrie a anului trecut, atunci când am semnat un memorandum de intenție pentru crearea acestei noi structuri împreună cu președinții consiliilor județene din Gorj și Hunedoara”, a mai menționat Cosmin Vasile.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:05 - Dezvăluiri explozive din lumea interlopă. Metoda prin care Gigi Becali i-ar fi păcălit pe membrii clanului Cămătaru. ”Îmi dădea 10.000 de dolari mototoliți, vechi și falși”
- 21:07 - Alertă pe șantierul autostrăzii A7, în județul Neamț. A fost descoperită o bombă de aruncător din Al Doilea Război Mondial-FOTO
- 21:02 - Copil de 7 ani, în stare gravă după ce a înghițit un capac de cariocă. Băiatul a ajuns de urgență la spital
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














