Patru persoane rănite într-un accident rutier, la Târgu Jiu

Patru persoane rănite într-un accident rutier, la Târgu Jiu
Accident în centru
Patru persoane au fost rănite, seara trecută, în urma unui accident rutier petrecut în municipiul Târgu Jiu.
Potrivit poliţiştilor accidentul s-a petrecut după ce un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Turcinești, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Constantin Brâncuși, din direcția strada Mihai Eminescu în direcția bulevard Constantin Brâncuși, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus din direcția Piața Centrală către bulevardul Constantin Brâncuși, de către un tânăr în vârstă de 29 de ani, din comuna Turburea, cât și cu un autoturism parcat pe banda 1 a bulevardului Constantin Brâncuși.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor doi conducători auto și a doi bărbați de 41 și 39 de ani, din municipiul Târgu Jiu, pasageri în autoturismul condus de tânărul de 26 de ani, aceștia fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
„Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, arată poliţiştii.
Sursa: Realitatea de Gorj
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:05 - Dezvăluiri explozive din lumea interlopă. Metoda prin care Gigi Becali i-ar fi păcălit pe membrii clanului Cămătaru. ”Îmi dădea 10.000 de dolari mototoliți, vechi și falși”
- 21:07 - Alertă pe șantierul autostrăzii A7, în județul Neamț. A fost descoperită o bombă de aruncător din Al Doilea Război Mondial-FOTO
- 21:02 - Copil de 7 ani, în stare gravă după ce a înghițit un capac de cariocă. Băiatul a ajuns de urgență la spital
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














