Un bărbat din Târgu Jiu s-a sinucis în baie

Un bărbat din Târgu Jiu s-a sinucis în baie
Corpul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală
Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Târgu Jiu, a fost găsit mort în baia locuinţei. Acesta a lăsat un carneţel în care îşi explica gestul, mamei sale.
Poliţiştii au deschis o anchetă, iar corpul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie.„Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că l-a găsit pe fiul său decedat. Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că un bărbat de 56 de ani ein localitate era căzut în baia locuinței, prezentând o plagă îujnghiată în zona toracelui. În locuinţă a fost găsit un carneţel cu mentionări făcute de victima, adresate mamei sale. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuarea necropsiei. În cauza s a întocmit dosar penal pentru ucidere ucidere din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Victor Ţuhaşu.Sursa: Realitatea de Gorj
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:05 - Dezvăluiri explozive din lumea interlopă. Metoda prin care Gigi Becali i-ar fi păcălit pe membrii clanului Cămătaru. ”Îmi dădea 10.000 de dolari mototoliți, vechi și falși”
- 21:07 - Alertă pe șantierul autostrăzii A7, în județul Neamț. A fost descoperită o bombă de aruncător din Al Doilea Război Mondial-FOTO
- 21:02 - Copil de 7 ani, în stare gravă după ce a înghițit un capac de cariocă. Băiatul a ajuns de urgență la spital
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














