Un munte de gunoaie se ridică lângă Motru

Motru
Peste 150 de tone de gunoaie s-au adunat, în ultima săptămână, la marginea municipiului gorjean Motru, iar deșeurile nu pot fi transportate la Târgu Jiu pentru că mașina Direcției Publice s-a stricat după un singur drum.
Camionul, cu care autoritățile locale s-au lăudat și pe Facebook zilele trecute, a făcut 24 de ore până la stația de colectare de deșeurilor de la Bârsești, iar când s-a întors a fost băgat în service.Gunoiul de lângă Motru nu mai poate fi sortat deoarece a intrat în putrefacție. Acesta ar fi trebuit transportat în cel mult două zile de la depozitare, la Târgu Jiu, însă de atunci a trecut mai mult de o săptămână.Mai mult, în apropierea muntelui de gunoi se află și stația de epurare a apei care deservește orașul Motru, dar și o stație ITP, cât și mai multe sere. Mirosul greu începe să se simtă chiar și în muncipiu.Municipiul Motru este obligat să transporte gunoiul nesortat la Târgu Jiu pentru a scăpa de amenzile Gărzii de Mediu și ale Direcției de Sănătate Publică Gorj. Acestea impun ținte de selectare a deșeurilor reciclabile, pe care autoritățile din Motru nu le ating niciodată.Anul trecut, Primăria Motru a achitat amenzi de 80.000 de lei la Fondul de Mediu.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:05 - Dezvăluiri explozive din lumea interlopă. Metoda prin care Gigi Becali i-ar fi păcălit pe membrii clanului Cămătaru. ”Îmi dădea 10.000 de dolari mototoliți, vechi și falși”
- 21:07 - Alertă pe șantierul autostrăzii A7, în județul Neamț. A fost descoperită o bombă de aruncător din Al Doilea Război Mondial-FOTO
- 21:02 - Copil de 7 ani, în stare gravă după ce a înghițit un capac de cariocă. Băiatul a ajuns de urgență la spital
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














