Infrastructura irigațiilor din România, lăsată în paragină

Datele Institutului Național de Statistică arată că țara noastră mizează în prezent pe aproximativ 8 milioane de hectare de teren arabil, o suprafață care ne plasează în topul liderilor europeni.
Pe hârtie, România raportează o infrastructură de 3,05 milioane de hectare amenajate pentru irigații, o scădere vizibilă față de cele 3,18 milioane de hectare din anul 1997. În realitate, sute de kilometri din aceste canale betonate sunt astăzi doar niște șanțuri îngropate în bălării.

Oficialii se lăudau anul trecut cu 1,6 milioane de hectare pregătite tehnic pentru a fi irigate, însă realitatea economică îi contrazice pe teren. Dincolo de pompele pornite de stat pe canalele principale, suprafața pe care ajunge efectiv stropul de apă este mult mai mică și depinde de capacitatea de finanțare a fermierilor și de starea infrastructurii secundare. Lăsați fără sprijin complet și sufocați de facturile mari la energie, fermierii reușesc să ude doar umătate din această suprafață, lăsând restul țării complet vulnerabil în fața secetei pedologice.

Înainte de 1989 existau aproximativ 3,2 milioane hectare amenajate pentru irgigatii, insa mare parte din infrastructura a fost distrusa, furata sau lasata in paragina

Costul mare pe metrul cub de apă, lipsa subvențiilor în agricultură, dar și lipsa de interes în anumite cazuri, au făcut ca, în fiecare an, începând cu 1990, suprafața irigată din România să scadă.

Cele mai afactate zone sunt cele din sudul României. Aici existau mari sisteme de irigatii alimentate din Dunăre.

Fermierii acuză incoerență, manipularea cifrelor și un blocaj instituțional care împiedică dezvoltarea.

În ciuda potențialului agricol al României, productivitatea rămâne sub media europeană din cauza tehnologiei învechite, a fragmentării terenurilor și a vulnerabilităților climatice.