GUVERNUL SOLICITĂ PREFECTURILOR SĂ TRIMITĂ DE URGENȚĂ SITUAȚIILE CONFLICTUALE SAU TENSIONATE DIN TERITORIU

GUVERNUL SOLICITĂ PREFECTURILOR SĂ TRIMITĂ DE URGENȚĂ SITUAȚIILE CONFLICTUALE SAU TENSIONATE DIN TERITORIU
Prefecților li s-a explicat scopul operațiuni de verificare
Într-un demers fără precedent, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a cerut prefecturilor să transmită urgent informații despre situații conflictuale care pot apărea sau există deja la nivel local. Acest demers are ca scop „consolidarea coordonării interinstituționale”, conform documentului oficial.
În adresă, Ministerul subliniază importanța dialogului social în prevenirea și gestionarea situațiilor tensionate și afirmă că atribuția sa este de a monitoriza aceste situații la nivel teritorial.
„Având în vedere rolul esențial al dialogului social în prevenirea și gestionarea situațiilor tensionate, cu potențial conflictual, precum și atribuțiile Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale în monitorizarea acestora la nivel teritorial, vă adresăm rugămintea de a ne transmite, în cel mai scurt timp posibil, situațiile conflictuale existente sau care ar putea apărea la nivelul județului, în măsura în care acestea pot genera un impact negativ.”, se arată în document.
Prefecților li s-a explicat scopul operațiuni de verificare a pulsului societății
Ministerul justifică măsura prin necesitatea menținerii unui climat social stabil și promovării unui dialog social eficient, orientat spre soluții și o informare corectă.
Citește și:
- 16:00 - Fratele lui Radu Mazăre, bun de plată. Fostul senator Alexandru Mazăre, obligat să dea statului 130.000 de euro pe care nu îi poate justifica
- 14:34 - Judecătoarea care a acuzat presiuni asupra Justiție din partea lui Dragoș Pîslaru: "Aștept să mă dea și în judecată. Este trist că s-a ajuns aici"
- 13:13 - Traian Băsescu redobândește cetățenia Republicii Moldova
- 12:50 - Ministrul Nazare, vești bune din economie: Deficitul și cheltuielile au scăzut
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














