Iohannis reafirmă sprijinul României pentru Ucraina. Revoltător: niciun cuvânt despre protestatarii din stradă

Iohannis reafirmă sprijinul României pentru Ucraina. Revoltător: niciun cuvânt despre protestatarii din stradă
România a fost şi va rămâne alături de Ucraina, a declarat, marți, preşedintele Klaus Iohannis
România a fost şi va rămâne alături de Ucraina, a declarat, marți, preşedintele Klaus Iohannis într-un discurs susțiut la Palatul Cotroceni în care nu a făcut nicio referire la fermierii și transportatorii aflați în stradă de 14 zile, pentru a-și striga nemulțumirile și neajunsurile. În schim, președintele a arătat că - datorită eforturilor autorităților române - peste 33 de milioane de tone de cereale ucrainene au tranzitat teritoriul țării noastre.
"Din păcate, anul care a trecut a continuat să fie marcat de conflicte şi situaţii complexe, cu impact major asupra relaţiilor internaţionale. Cel de-al doilea an de război împotriva Ucrainei a continuat să provoace pierderi imense, multiplicând consecinţele negative la nivel global. România a fost şi va rămâne alături de vecinul său şi de cetăţenii ucraineni, care îşi apără cu curaj libertatea, suveranitatea şi integritatea teritorială", a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România.
El a arătat că, datorită eforturilor României, peste 33 de milioane de tone de cereale ucrainene au tranzitat teritoriul ţării noastre, reprezentând peste 60% din produsele care au fost transportate prin Culoarele Solidarităţii ale Uniunii Europene.
Şeful statului a amintit că, în octombrie anul trecut, cu ocazia vizitei preşedintelui Volodimir Zelenski la Bucureşti, a fost semnată Declaraţia Comună privind procesul referitor la ridicarea relaţiei dintre România şi Ucraina la nivel de Parteneriat Strategic.
"Am reconfirmat acest angajament în cadrul recentei noastre convorbiri telefonice", a adăugat preşedintele Iohannis.
El a afirmat că, la nivel regional, european, dar şi global, este "imperativ să menţinem angajamentul ferm pentru Ucraina".
"Legat de soarta războiului, poziţia noastră rămâne categorică: numai Ucraina poate decide momentul, parametrii şi modul în care se vor desfăşura eventuale negocieri de pace", a mai spus Iohannis.
Citește și:
- 16:00 - Fratele lui Radu Mazăre, bun de plată. Fostul senator Alexandru Mazăre, obligat să dea statului 130.000 de euro pe care nu îi poate justifica
- 14:34 - Judecătoarea care a acuzat presiuni asupra Justiție din partea lui Dragoș Pîslaru: "Aștept să mă dea și în judecată. Este trist că s-a ajuns aici"
- 13:13 - Traian Băsescu redobândește cetățenia Republicii Moldova
- 12:50 - Ministrul Nazare, vești bune din economie: Deficitul și cheltuielile au scăzut
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














