Fotbal: FC Hermannstadt - FCSB 3-3, în Superligă VIDEO

Fotbal: FC Hermannstadt - FCSB 3-3, în Superligă VIDEO
Scorul a fost egal și în tur, 1-1
FC Hermannstadt a terminat la egalitate cu FCSB, 3-3 (1-1), duminică seara, la Sibiu, într-un meci din etapa a 16-a a Superligii de fotbal.
Campioana a deschis scorul rapid, prin Mamadou Thiam (4), din pasa lui Juri Cisotti. Sibienii au egalat prin Aurelian Chițu (26), bine găsit în careu de Cristian Neguț. Oaspeții au avut o șansă bună de a intra în avantaj la pauză, dar Darius Olaru (36) a ratat din poziție favorabilă.
Chițu a egalat după pauză (55), la capătul unui contraatac purtat de Luca Stancu. FCSB a restabilit egalitatea, prin David Miculescu (63), cu capul, în urma unei centrări a lui Risto Radunovic. FCSB a mai înscris prin Daniel Bîrligea (72), dar golul a fost anulat pentru ofsaid.
Bîrligea a fost eliminat (81), după două cartonașe galbene primite pentru proteste în decurs de trei minute.
Gazdele au trimis mingea în bară, prin Antoni Ivanov (85) și au reușit să aibă avantaj pe tabelă, după golul lui Luca Stancu (87), cu un șut de la 18 metri, acesta fiind prima sa reușită în Superligă.
FCSB a evitat in extremis înfrângerea, prin golul lui Denis Politic (90+3), după o minge respinsă greșit de Florin Bejan.
Scorul a fost egal și în tur, 1-1.
FC Hermannstadt venea după cinci eșecuri consecutive în campionat.
FCSB câștigase ultimele două meciuri jucate în campionat.
Citește și:
- 12:10 - Ionuț Radu, în echipa sezonului din La Liga alături de Mbappé și Lamine Yamal
- 07:57 - Andrei Rațiu visează la primul trofeu european. Rayo Vallecano, duel cu Crystal Palace în finala Conference League
- 12:49 - Costel Gâlcă, atac la conducere după despărțirea de Rapid: „Trebuia să am alte clauze în contract”
- 10:16 - Mihai Stoica, atac la Daniel Pancu: „Nu văd nicio logică în discursul lui”
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














