Fotbal: Portarul Laurențiu Popescu, convocat de urgență la naționala României

Fotbal: Portarul Laurențiu Popescu, convocat de urgență la naționala României
Radu este al doilea portar accidentat din lotul convocat de Mircea Lucescu.
Portarul Laurențiu Popescu a fost convocat de urgență la naționala României pentru barajul cu Turcia pentru Cupa Mondială 2026, după ce Ionuț Radu s-a accidentat în meciul jucat de Celta Vigo, duminică seara, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
''Având în vedere situația medicală a lui Ionuț Radu după partida Celta Vigo - Alaves (3-4), selecționerul Mircea Lucescu a decis convocarea la echipa națională a portarului Laurențiu Popescu de la Universitatea Craiova. Acesta se va alătura lotului pentru meciurile din play-off-ul de calificare la Campionatul Mondial'', se arată în comunicatul FRF.
Ionuț Radu, titularul postului la echipa națională, a părăsit terenul accidentat după meciul Celta - Alaves, din La Liga, dar FRF nu precizează dacă goalkeeper-ul a devenit indisponibil sau este doar incert.
Radu este al doilea portar accidentat din lotul convocat de Mircea Lucescu, după ce Mihai Popa (CFR Cluj) a declarat și el forfait, în locul său fiind chemat Cătălin Căbuz (FC Argeș).
În lotul convocat de Mircea Lucescu mai figurează portarul Marian Aioani (Rapid București).
Echipa națională de fotbal a României va întâlni Turcia, joi, la Istanbul, de la ora 19:00, în semifinalele play-off-ului pentru Cupa Mondială 2026. În funcție de rezultatele semifinalelor din play-off, pe 31 martie, de la ora 21:45, naționala pregătită de Mircea Lucescu va juca în Slovacia sau în Kosovo.
AGERPRES
Citește și:
- 12:49 - Costel Gâlcă, atac la conducere după despărțirea de Rapid: „Trebuia să am alte clauze în contract”
- 10:16 - Mihai Stoica, atac la Daniel Pancu: „Nu văd nicio logică în discursul lui”
- 10:08 - Jaqueline Cristian, învinsă în primul tur la Roland Garros
- 09:17 - MM Stoica anunță un posibil nou titular la FCSB: „Avem mari speranțe în el”
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














