Remiză albă între Rapid și Universitatea Craiova, în ultimul meci al sezonului în Superligă

Rapid - Universitatea Craiova 0-0
Universitatea Craiova, echipa campioană a României, a încheiat la egalitate luni seara, în deplasare, scor 0-0, cu formaţia bucureşteană Rapid, în ultimul meci al sezonului din Superligă.
Elevii lui Gâlcă încheie pe locul 5, cu 34 de puncte, ratând toate obiectivele sezonului, scrie Realitatea Sportivă.
În ultimul meci din play-off, fără absolut nici o miză, Craiova a avut primele ocazii în Giuleşti, prin şuturile lui Băsceanu şi Samuel Teles, în minutele 17 şi 25, ambele respinse de portarul gazdelor, Aioani. Baiaram şi Băsceanu au fost aproape de deschiderea scorului în minutul 31, dar nu au putut trece de barajul creat de alb-vişinii.
Sub ochii viitorului antrenor, Daniel Pancu, prezent în tribună, Moruţan a consumat prima şansă importantă de gol a gazdelor, trimiţând din lovitură liberă direct la vinclu, dar Laurenţiu Popescu a scos în corner.
Campioana a mai ratat odată, prin Nsimba, în minutul 53, lovitură de cap peste poartă, şi jocul s-a stins. Chiar dacă Borza a încercat poarta oaspeţilor în minutul 70, giuleştenii au încheiat play-off-ul fără strălucire, iar Rapid – Universitatea Craiova s-a terminat 0-0.
Citește și:
- 12:49 - Costel Gâlcă, atac la conducere după despărțirea de Rapid: „Trebuia să am alte clauze în contract”
- 10:16 - Mihai Stoica, atac la Daniel Pancu: „Nu văd nicio logică în discursul lui”
- 10:08 - Jaqueline Cristian, învinsă în primul tur la Roland Garros
- 09:17 - MM Stoica anunță un posibil nou titular la FCSB: „Avem mari speranțe în el”
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














